ŞTEFAN BALŞ (1902-1994)

Ştefan Lupu Balş s-a născut la 27 octombrie 1902, în Bucureşti, fiu al magistratului Matei Balş şi al lui Zoe Balş, născută Manu, fiind descendentul unor importante familii boiereşti. A avut trei fraţi: George, Andrei şi Petre şi o soră Rucsandra. A fost nepotul lui Gheorghe/George Balş (1868-1934), membru al Comisiunii Monumentelor Istorice, membru al Academiei Române, autorul volumelor de referinţă despre arhitectura bisericească din Moldova în secolele XV-XVIII. A fost văr cu arhitectul Ion Balş (1901-1980), cu care a fost coleg în cadrul Direcţiei Monumentelor Istorice şi cu medicul Matei Balş (1905-1989), întemeietorul şcolii moderne româneşti de bacteriologie clinică.

A urmat cursurile Liceului "Gheorghe Lazăr" din Bucureşti, în perioada 1916-1920.
În timpul primului război mondial, fiind elev de liceu, a făcut voluntariat la Spitalul nr. 113 al Crucii Roşii, fiind distins cu "Crucea Comemorativă a războiului 1916-1918" fără barete, în iulie 1918. Ştefan Balş avea atunci 16 ani.

După liceu, a urmat cursurile Şcolii de ofiţeri de artilerie, pe care a absolvit-o în anul 1921, obţinând gradul de sublocotenent.

În perioada 1921-1927 a urmat cursurile Şcolii Superioare de Arhitectură din Bucureşti, obţinând diploma de arhitect la 15 iulie 1927.

În perioada 1928-1929 a fost bursier al Academiei Române din Roma. A întocmit relevee şi a participat la elaborarea proiectelor de restaurare pentru bisericile Santa Balbina şi San Sisto Vecchio, sub coordonarea profesorului său de istoria artei bizantine, arhitectul Antonio Muñoz. A audiat cursurile arhitecţilor Gustavo Giovannoni şi Camillo Boito.

Începând cu 1 ianuarie 1930 a fost angajat al Serviciului Tehnic al Comisiuni Monumentelor Istorice, unde a lucrat până la desfiinţarea acesteia, în anul 1950. În această perioadă a restaurat: bisericile Sf. Elefterie-Vechi, Scaune, Creţulescu, Sf. Spiridon-Vechi şi biserica mănăstirii Antim, toate din Bucureşti, biserica mănăstirii Neamţ,biserica din Pătroaia - Dâmboiţa, biserica din Borzeşti, biserica schitului Clocociov, Palatul Episcopal din Huşi, biserica Sf. Sava din Iaşi, Episcopia Romanului, biserica Sf. Ion şi turnul clopotniţă din Piatra Neamţ, biserica mănăstirii Coşula, biserica din Vad - Someş, biserica mănăstirii Snagov, biserica din Burdujeni - Suceava, biserica Sf. Dumitru - Suceava.

În timpul celui de al doilea război mondial a fost mobilizat, participând la campanii ale armatei române. În anul 1942 a fost avansat locotenent, iar în anul 1944, căpitan.

După desfiinţarea Comisiunii Monumentelor Istorice, în perioada 1950-1959, cu o întrerupere în anul 1955, a lucrat în cadrul atelierelor de proiectare ale unor institute nou înfiinţate. În anul 1953, în cadrul Institutului de Sistematizare şi Proiectare a Oraşelor din România - ISPROR s-a înfiinţat Atelierul Monumente Istorice, coordonat de arhitectul Ştefan Balş. În această perioadă au fost restaurate: biserica mănăstirii Brebu, biserica şi clisiarniţa mănăstirii Moldoviţa, mănăstirea Cernica, palatul de la Potlogi (în colaborare cu arhitect Radu Udroiu) şi a continuat restaurarea mănăstirii Neamţ.

În anul 1955 a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru vina de a-l fi ascuns pe vărul său Gheorghe Florescu, în casa sa, în perioada 1947-1955. După 7 luni de detenţie, a fost eliberat, datorită unei amnistii generale.

Din anul 1960 a lucrat ca arhitect şef în cadrul Comitetului de Stat pentru Construcţii, Arhitectură şi Sistematizare - CSCAS, apoi, în nou înfiinţata Direcţie a Monumentelor Istorice, până la desfiinţarea acesteia, la începutul anului 1978. În această perioadă au fost restaurate: mănăstirea Hurezi, biserica şi paraclisul Patriarhiei, casa domnească a mănăstirii Brebu, schitul Balamuci, Cetatea Câlnic, biserica şi turnul clopotniţă al mănăstirii Radu Vodă din Bucureşti, cula Duca din Măldăreşti, Cetatea Neamţului, biserica Sf. Gheorghe din Piteşti, biserica schitului Brădet - Argeş, mănăstirea Râşca, Cazarma Babilon şi Sala Unirii din Alba Iulia, Catedrala Ortodoxă şi Catedrala Romano-Catolică din Alba Iulia, biserica din Războieni - Neamţ, biserica Sf. Gheorghe-Nou din Bucureşti şi a continuat restaurarea mănăstirilor Moldoviţa şi Neamţ.

După desfiinţarea Direcţiei Monumentelor Istorice, până la sfârşitul anilor ‘80, şi-a continuat activitatea de restaurator la comanda Patriarhiei, mitropoliilor şi episcopiilor. În această perioadă a restaurat: mănăstirea Hodoş-Bodrog, biserica fostei mănăstiri Tazlău, casa domnească a mănăstirii Putna, biserica din Bogdana - Bacău (toate în colaborare cu arhitect Virgil Antonescu), biserica Sf. Gheorghe - Mitropolia Veche din Iaşi şi a continuat restaurarea bisericii Sf. Gheorghe-Nou din Bucureşti.

A semnat şi proiecte pentru clădiri noi: Locuinţa Elisa Brătianu, str. Arcului nr. 6, Bucureşti (în colaborare cu arhitect Ion Balş) (1935), Vila Gordon Hayward, Cornu-Câmpina (1936-1937), Casa D. Pherekyde, Balcic (1937-1938), Casa Constantinescu, Balcic (1938), Biserică, Balcic (1938), Locuinţe pentru Banca Românească, Bucureşti (în colaborare cu arhitect Ion Balş) (1946-1947), Locuinţe în Medgidia (1952).

A avut şi o importantă activitate publicistică. Începând cu perioada studiilor din Italia, timp de aproape 60 de ani, a publicat studii de specialitate, a susţinut comunicări ştiinţifice şi a scris monografii dedicate monumentelor istorice şi restaurării acestora.
A fost decorat cu: Ordinul "Steaua României" (1936), Ordinul "Coroana României" în grad de Cavaler (1938), "Medalia Centenarului Regelui Carol I" (1939), "Medalia Muncii" (1954).

Din anul 1990 a fost membru al Comisiei Monumentelor Istorice, o dată cu reînfiinţarea acesteia.

A fost membru de onoare al Academiei Române.

S-a stins din viaţă la 22 februarie 1994.